Despre Darwin

Charles Darwin

Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury, Shropshire – d. 19 aprilie 1882, Down, lângă Beckenham, Kent) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog şi autor de cărţi, fondatorul teoriei referitoare la evoluţia speciilor de plante şi animale (teoria evoluţionistă). A observat şi a demonstrat că toate speciile de forme de viaţă au evoluat de-a lungul timpului din anumiţi strămoşi comuni, proces pe care l-a numit “selecţie naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, “Originea speciilor”, publicată în 1859.

Teoria evoluției a fost acceptată de către comunitatea ştiinţifică şi publicul larg încă din timpul vieţii sale, în timp ce teoria selecţiei naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluţiei abia prin anii 1930′ iar acum constituie baza evoluţionismului sintetic.

Darwin şi-a stimulat interesul pentru ştinţele naturale în perioada studiilor de medicină la Universitatea din Edinburgh şi de teologie la Universitatea Cambridge.Multe din observaţiile şi datele pe care se bazează ipoteza sa, provin din timpul călătoriei pe mare, cu nava “Beagle”, în urma cărora devine consacrat ca eminent geolog, aducând de asemenea un argument clar pentru teoria uniformitaristă a lui Charles Lyell. Prin publicarea lucrării Călătorie pe Beagle, Darwin devine un autor foarte popular.

Observând minuţios distribuţia geografică a formelor sălbatice de viaţă şi colectând foarte multe fosile, studiază mutaţia speciilor şi elaborează, în 1838 celebra sa teorie a selecţiei naturale. Deşi a discutat cu mai multi naturalişti, lui Darwin i-a trebuit o bună perioada de timp pentru a-şi continua cercetările, în cadrul cărora domeniul geologiei ocupă un loc important.

Materialist şi dialectician spontan, el a demonstrat primul, pe baze experimentale, materialitatea lumii vii şi a susţinut originea animală a omului (“Originea omului şi selecţia sexuală”, 1871). Conceptia sa evoluţionistă (darvinismul) a avut o mare influenta asupra filozofiei cunoaşterii, infirmând teoria fixistă si creaţionistă. Descoperirile ştiinţifice ale lui Darwin stau la baza biologiei moderne şi constituie explicaţia biodiversităţii.

Ca recunoaştere a valorii sale, Darwin a fost unul din cele cinci persoane care, în secolul al XIX-lea, după deces, au fost comemorate prin doliu naţional şi a fost înmormântat la Westminster Abbey, alături de John Herschel şi Isaac Newton.

La noi în țară, teoria evoluției a avut numeroși susținători printre care s-a numărat și Emil Racoviță.

Biologul, speologul, exploratorul Emil Racoviţă s-a născut la Iaşi, în 1868. Părinţii ar fi dorit să-l vadă magistrat şi de aceea a obţinut la Paris licenţa în drept (1889), dar a dat urmare şi vocaţiei sale fundamentale, devenind în 1891 licenţiat în ştiinţe naturale al Sorbonei, apoi sus-ţinîndu-şi în 1896 doctoratul şi studiind totodată cursurile Şcolii de Antropologie.

Intre 1897 şi 1899, ia parte, ca naturalist, la cea dintîi expediţie care a iernat în gheţurile Antarcticii, efectuînd cercetări ample, elaborînd importante studii privitoare la faună şi devenind cel mai competent specialist în studiul balenelor. După întoarcerea sa, îşi continuă cercetările asupra animalelor marine, dar totodată publică, în 1907, studiul Essai sur les problemes biospeologiques, considerat de specialişti ca „actul de naştere” şi „manifestul” noii ştiinţe create de el: biospeologia — el întreprinzînd apoi cercetări speologice în numeroase ţări.

Gîndirea sa biologică a fost sintetizată într-o concepţie evoluţionistă unitară şi originală, în care factorii de mediu joacă rolul principal. Filosof al ştiinţei, materialist în esenţă, încrezător în puterea ştiinţei, Racoviţă scria: „Pe scara fără sfîrşit a vremurilor, încet-încet trudeşte omenirea, cînd trasă în jos spre întuneric de superstiţiile ignoranţei, cînd trasă în sus spre lumină de adevărurile ştiinţei… A şti sau a nu şti, aceasta e întrebarea! A şti înseamnă pentru omenire: organizare temeinică, activitate raţională, cooperare, solidaritate, evoluţie paşnică. A şti înseamnă pentru om: a-ţi trăi timpul de a fi cu mulţumire şi a aştepta clipa de a nu fi cu seninătate.”